Cimitirul parohial „Cărămidarii de Jos”
Cimitirul „Cărămidarii de Jos” poartă aceeași denumire ca biserica parohială și este amplasat pe Șoseaua Berceni, nr. 4, Sector 4, București.
Programul de lucru al Administrației Cimitirului
- Miercuri, orele 8:30 – 12:00
- Joi, orele 15:00 – 18:00
- În zilele de sărbătoare și zilele libere legale, Administrația Cimitirului nu lucrează cu publicul
Informații relevante
Pentru achitarea contribuției, concesionarii Parohiei Cărămidarii de Jos au obligația să prezinte la Administrația Cimitirului parohial următoarele acte:
- Actul de concesiune, în original;
- Actul de identitate al titularului;
- Ultima chitanță.
Monografia Cimitirului parohial „Caramidarii de Jos”
Cimitirul „Cărămidarii de Jos” a fost înființat la data de 16 iunie 1912.
Suprafața totală a cimitirului „Cărămidarii de Jos” este de 26.160 mp. Cimitirul se află în proprietatea Parohiei „Cărămidarii de Jos”, din Strada Piscului, nr. 3, Sector 4, București, fiind administrat de către Consiliul Parohial, epitrop și preotul paroh, în conformitate cu Statutul pentru funcționarea și organizarea Bisericii Ortodoxe Române.
Cimitirul include două imobile și o anexă. Unul dintre acestea este format din camera mortuară, două birouri ale Administrației și o toaletă. Al doilea imobil este format din două camere și este utilizat de către îngrijitorii cimitirului pentru depozitarea diferitelor materiale și unelte. Cimitirul este împrejmuit, la fațadă, pe o lungime de 220 de metri, cu gard de ciment și panouri metalice. Există două porți mari, una de acces a persoanelor și autovehiculelor (pe aleea principală) și o altă poartă mare folosită pentru evacuarea deșeurilor. La acestea se adaugă și o poartă de dimensiuni reduse, care face legătura cu Cimitirul parohial „Buna Vestire”.
Cimitirul este alimentat cu apă și energie electrică, iar aleea principala este iluminată electric și supravegheată video permanent.
În Cimitirul „Cărămidarii de Jos” sunt înmormântate următoarele persoane de seamă: pr. prof. Ciurea Alexandru, pr. prof. Al. N. Constantinescu, pr. prof. Ioan Hurduc, pr. Manole Nae, pr. Buzea Neagu, pr. Iulian Stoicescu, pr. Dinu Provian, pr. Constantin Paunescu, pr. Mihail Tataram, pr. Gheorghe Ghenghea, pr. Dinel Ghenghea, pr. George Dobrescu, pr. Emanoil Stamate, compozitorul Ion Cristinoiu, prof. acad. Ion Barnea, prof. Alexandru Barnea.